luni, 4 iulie 2016

Resurse pentru logopedie: Jocul Şarpele şi albinuţa



JOC DIDACTIC PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI  ŞI COMUNICĂRII
GRUPA MICĂ

ŞARPELE ŞI ALBINUŢA
Sarcina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor s şi z.
Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuieşte şarpele, execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de şarpe. La alt semnal albinele pornesc spre şarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.

Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărţită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor alcătui şarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea şarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii reprezentând şarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie şerpuită reproducând şuieratul şarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul şi zumzetul acestora înaintând spre şarpe. Şarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înţepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.
În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea poate să influenţeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respiraţie. În acelaşi scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.
În pronunţarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenţiei asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieşită printre dinţi consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată  prin strângerea dinţilor, ca spaţiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colţurile gurii puternic trase în părţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu